O carte pe zi: ”Mireasa prințului”, de William Goldman
”-Acum trebuie să-i fac curte, spuse Prințul. Lasă-ne un minut singuri.
Coborî dealul călărindu-și cu măiestrie calul său alb. Buttercup nu mai văzuse niciodată un cal atît de mare. Și nici un astfel de călăreț.
-Sunt Prințul tău și-o să te măriți cu mine, spuse Humperdink.
Ea îi răspunse în șoaptă:
-Sunt sluga voastră și refuz.
-Sunt Prințul tău și nu mă poți refuza.
-Sunt sluga Voastră credincioasă și tocmai v-am refuzat.
-Refuzul înseamnă moarte.
-Atunci omorâți-mă.
-Sunt Prințul tău și nu sunt chiar atît de rău.- cum e cu putință să vrei mai degrabă să mori decât să te măriți cu mine?
-Pentru că, răspunse Buttercup, ca să te măriți e nevoie de dragoste, și dragostea e un joc la care nu excelez. Am încercat o data, și a ieșit rău, și am jurat să nu mai iubesc niciodată pe nimeni.
-Dragoste? Se miră Prințul Humperdink. Cine-a pomenit de dragoste? Nu eu, crede-mă. Uite cum stau lucrurile: trebuie să existe, în permanență, un moștenitor de parte bărbătească al tronului din Florin. Eu sunt acum moștenitorul. După ce moare tata n-o să mai fie niciun moștenitor, ci doar un rege. Adică tot eu. Când se va întâmpla, o să mă-nsor și-o să fac copii, până când o să apară un fiu. Așa că poți să te măriți cu mine și o să fii cea mai bogată și cea mai puternică femeie de pe o rază de o mie de kilometri, să-mparți curcani de Crăciun și să-mi oferi un fiu, fie să mori în chinuri cumplite, în viitorul apropiat. Hotărăște-te.
-N-o să vă iubesc niciodată.
-N-aș vrea dragostea ta nici dacă mi-ai oferi-o.
-Atunci să ne căsătorim, firește.”
Dacă vă plac cărțile de capă și spadă, sau cele cu prinți și pirați, poveștile de iubire sau replicile pline de umor, ”Mireasa prințului” vă oferă toate acestea într-un singur volum.
William Goldman invită cititorul la o aventură excepțională, cu personaje inedite, pitorești, care crează situații absurde, pline de umor. Autorul este nu numai un scriistor care știe să manevreze cuvintele și să construiască propozițiile astfel încât să sară din banal și să te facă să te trezești răzând, dar are și o capacitate deosebită de a observa și reda situații banale astfel încât te ia total pe nepregătite și te face să te îndrăgostești de scriitura lui.
Mireasa prințului este una dintre cărțile care trebuie citite într-o viață de om din simplul motiv că are de toate: este amuzantă, răsturnări de situație care te vor face să vrei să arunci cartea cât colo de supărare, aventuri extraordinare, personaje memorabile, iar mințile luminate se dovedesc mai ascuțite decât orice lamă.
Este posibil ca prima parte a cărții, cumva o justificare a ceea ce urmează, să vă plictisească, dar odată ce pătrundeți în lumea eroilor din poveste, cu siguranță nu veți mai lăsa carte din mînă.
Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.
Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru copii a Bibliotecii Județene