Noi reguli pentru angajatori: a intrat în vigoare noua Lege a Dialogului Social

În data de 25 decembrie 2022 a intrat în vigoare noua Lege a Dialogului Social, respectiv Legea nr. 367/2022 (a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1238/2022), Legea nr. 62/2011 fiind abrogată odată cu apariţia noului cadru legislativ. Noua lege aduce importante modificări şi vom enumera câteva dintre acestea:

Conform art.97 alin 1, la nivelul angajatorilor care au mai mult de 10 salariaţi, este obligatorie încheierea unui contract colectiv de muncă între angajator şi reprezentanţii salariaţilor sau  sindicatul  reprezentativ, după caz, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. Initiaţiva negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali.

Conform alin 4 al aceluiași articol din același act normativ : ” Durata negocierii colective nu poate depăşi 45 de zile decât prin acordul părţilor.”

Conform art.57 alin 2 “reprezentanții angajaţilor/lucrătorilor sunt aleși cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al angajaților/lucrătorilor din unitatea respectivă”.

Conform art.58 se reglementează situația în care, dacă nu se realizează un acord între angajator și salariați, numărul de reprezentanți aleși ai salariaților nu poate fi mai mare de 2 reprezentanți la angajatorii care au sub 100 de angajați, ori 3 reprezentanți la angajatorii care au între 101 și 500 de angajați.

O schimbare importantă este generată de reglementarea mai mult sau mai puțin expresă a conflictului de interese în materie, fiind reglementat expres că “Persoanele care ocupă funcţii de conducere care asigură reprezentarea administraţiei în raporturile cu angajaţii/lucrătorii sau care participă la decizia conducerii întreprinderii la nivelul unităţii, nu pot fi aleşi ca reprezentanţi ai angajaţilor/lucrătorilor”.

În ceea ce privește sindicatele, se remarcă faptul că noua Lege a Dialogului Social, art.54 lit. C- reduce procentajul necesar pentru ca un sindicat să devină reprezentativ, stabilind că un sindicat poate fi reprezentativ dacă cuprinde cel puțin 35% dintre angajații/lucrătorii aflați într-un raport juridic de muncă/serviciu cu societatea respectivă (față de cel puțin 50%+1, cum era până acum), generând astfel o posibilitate cel puțin teoretică interesantă, respectiv aceea de a avea în aceeași unitate două sindicate care reprezintă cel puțin 35% dintre salariați.

Mai mult, condițiile de înființare a unui sindicat au fost “relaxate”, astfel că un sindicat poate fi înființat de cel puțin 10 salariați din aceeași unitate sau cel puțin 20 salariați din unități diferite, dar din cadrul aceluiași sector de activitate, iar posibilitatea de apartenență la un sindicat a fost extinsă inclusiv, de exemplu, către șomeri sau lucrători independenți.

”Nu în ultimul rând, atragem atenția asupra faptului că există reglementari cu privire la regimul sancționator prevăzut de noua Lege nr. 367/2022 (ce a fost înăsprit, atât din perspectivă contravențională, cât și penală);

Acestea, împreună cu toate celelalte modificări implementate prin noua Lege a Dialogului Social, impun o analiză atentă a noului cadru legislativ, ce poate da naștere unei noi dinamici a dialogului social pe piața muncii din România.”, a precizat Gheorghe Chirvase,  Inspectorul Sef al  Inspectoratul Teritorial de Munca Vaslui.