Printează acest articol Printează acest articol

Munca şi nemunca, temă de discuţie la Prefectură

Astăzi, ȋn Sala „Alexandru Ioan Cuza” de la Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui , a avut loc ședinţa ordinară a Comisiei de Dialog Social.

În cadrul reuniunii, Directorul Executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, Daniela Nicoleta Cîmpianu, a prezentat un material informativ cu privire la noile măsuri de stimulare a forței de muncă, prezentând, totodată, modificările și completările aduse la Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, directorul AJOFM Vaslui a ținut să detalieze facilitățile cu privire la primele acordate pentru mobilitatea lucrătorilor.

Prefectul Isabel Bogdan a adus în discuție faptul că la nivel de județ există un fenomen inexplicabil prin faptul că deşi săptămânal sunt anunțate sute de locuri de muncă vacante, vasluienii nu se înghesuie să le ocupe.

Daniela Nicoleta Cîmpianu, directorul AJOFM Vaslui, a precizat că ”nu există cadru legal, prin care să obligăm persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să ocupe acele posturi vacante. Mare parte dintre acestea sunt neindemnizabile, nu au pregătirea profesională adecvată sau acuză anumite probleme medicale”.

Și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui, Ionel Constantin, a ținut să vorbească despre criza forței de muncă din județ.

”Oamenii de afaceri se plâng de lipsa forței de muncă. Practic, vasluienii nu vor să mai muncească. Trebuie găsit cadru legislativ adecvat, care să duc la remedierea acestei probleme”, a spus Ionel Constantin.

Președintele IMM-urilor din Vaslui, Ovidiu Copacinschi, a precizat că în județ numărul salariaților este mai mic față de cel al beneficiarilor de venituri garantate de stat.

”Avem o situație alarmantă. Numărul salariaților este de 40.000, pe când cel al beneficiarilor de ajutoare din partea statului este de aproape 90.000. Trebui ca statul să intervină și să nu mai plătească nemunca”, a spus Ovidiu Copacinschi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *