Ministerul Educației interzice serbările de 8 martie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a trimis o adresă către inspectoratele şcolare judeţene şi al Capitalei prin care solicită limitarea, suspendarea sau anularea tuturor activităţilor din școli care implică deplasări în străinătate şi limitarea la maximum sau suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare. De asemenea, ministerul recomandă ca activitățile planificate în Săptămâna „Școala altfel” să se desfășoare în incinta unităților de învățământ.

MEC precizează, într-un comunicat de presă, că cere luarea acestor măsuri în unitățile de învățământ ”având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri”.

Comunicatul transmis de Ministerului Educației și Cercetării:

”Măsuri transmise de Ministerul Educației și Cercetării către Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ următoarele măsuri:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.
  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.”

De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis măsuri obligatorii pe care unităţile de învăţământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivităţile de preşcolari şi elevi.

Conform notei Ministerului Educaţiei şi Cercetării, unităţile de învăţământ trebuie să se asigure de următoarele:

1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unităţile de învăţământ la începutul fiecărui schimb.

2. În cazul apariţiei a minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat şi la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti.

3. În cazul absenţei timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unităţi de învăţământ din cauza gripei confirmate, cursurile unităţii de învăţământ se vor suspenda.

4. Realizarea dezinfecţiei unităţii de învăţământ.

5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecţia spaţiilor de învăţământ.

6. Pentru toţi copiii şi elevii se vor asigura toate condiţiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se va asigura obligatoriu apă şi săpun în unităţile de învăţământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală şi colectivă:

– Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.)

– Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor

– Consumul de apă doar din surse sigure, autorizate

7. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii.

8. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverinţă medicală.

Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice şi părinţi în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate. Unităţile de învăţământ şi Inspectoratele Şcolare Judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi al Municipiului Bucureşti în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităţii şcolare.

De asemenea, Inspectoratele Şcolare Judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti are obligaţia de a informa zilnic Ministerul Educaţiei şi Cercetării, până în ora 10.00 şi între orele 14.00 şi 16.00, cu toate situaţiile de îmbolnăviri apărute şi numărul unităţilor de învăţământ care îşi suspendă cursurile integral/parţial din această cauză.