Printează acest articol Printează acest articol

Manifestări în aer liber, de Ziua Poliţiei Române

La data de 25 martie, poliţiştii români sărbătoresc Ziua Poliţiei Române. Momentul aniversar va fi marcat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. Începând cu ora 10,00, vasluienii sunt invitaţi să participe, alături de poliţişti, la manifestările organizate în aer liber, unde vor avea posibilitatea să descopere aspecte din activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor.

Poliţiştii vor prezenta un laborator mobil, folosit de specialiștii criminaliști pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, tehnica foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional.
De asemenea, se va prezent dotarea în materie de armament şi echipamente de protecţie a Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și autospeciale folosite de Serviciul Rutier.
Cei mici se vor putea întâlni cu agentul şef principal de poliție Eugen Mihăilă și câinele poliţist RAF care vor realiza demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.

– 194 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române –

Poliţia Română, structură de bază a statului român, sărbătoreşte astăzi, 194 de ani de atestare documentară.
Data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, prima instituţie poliţienească consemnată de documentele istorice, care a avut ca scop asigurarea ordinii, liniştii şi curăţeniei oraşelor Iaşi şi Bucureşti.
Totodată, motivaţia pentru care Poliţia Română îmbracă haine festive în această zi se regăseşte în istorie, în timpul domniei lui Dimitrie Ghica. În anul 1822, domnitorul i-a înmânat Marelui Agă Mihaiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea acestei instituţii. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur, în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire sărbătoare creştină care se serbează în fiecare an la 25 martie). Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat acum 194 de ani, constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Practic, spun istoricii, înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.
Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).
Începând cu Legea de organizare a poliţiei, emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”. (foto:VasluiONline.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *