Printează acest articol Printează acest articol

La volan, cu băutura în cap

În urma controalelor în trafic, polițiștii vasluieni au depistat 4 bărbați care conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, la data de 23 noiembrie, în jurul orei 21:30, poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au depistat un bărbat de 49 de ani, din orașul Murgeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J 244 B, în localitatea Murgeni, deși se afla influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor de sânge.

La data de 23 noiembrie, în jurul orei 17.00, poliţiştii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe D.J 247, pe raza comunei Zăpodeni, aflându-se sub  influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de peste 1,13 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Pe D.J 245 E, pe raza localității Bulboaca, polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Deleni care conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

De asemenea, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri au identificat pe strada Hușului din municipiul Vaslui un bărbat de 28 de ani, din comuna Delești, care conducea mașina deși se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de aceste persoane, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

***Fiţi responsabili în trafic! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Poliția Română reamintește că în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel:

Contravenție: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,4 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Infracțiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de peste 0,4 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează!

Atenție șoferi! Refuzul de a vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluţie, întrucât legea prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *