Ion Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității în dosarul “Mineriada”
Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”.
De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
În octombrie 2015, Ion Iliescu avea calitatea de suspect în acest dosar, iar prin ordonanța întocmită vineri de Parchetul Militar el a devenit inculpat.
Procurorul militar Marian Lazăr a declarat vineri că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat “un atac generalizat și sistematic”, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Parchetul Militar susține că “atacul” din 11 — 15 iunie 1990 a avut următoarele consecințe: uciderea prin împușcare a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, fapte ce constituie șapte acte materiale ale infracțiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.a din Codul penal; vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.g din Codul penal; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.j din Codul penal.
În cauză, s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității în forma prevăzută de art. 439 alin.1, lit.g și j din Codul penal, față de următorii: amiral (rez.) Emil “Cico” Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreședinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost șef de cabinet și consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere “Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieș Burlec fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, susțin procurorii.
Parchetul Militar a mai anunțat că, în acest dosar, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității. AGERPRES