Incendiu de proporții la un depozit de lemne din Lipovăț
Incendiu de proporții astăzi, la un depozit de material lemnos aflat în curtea unei societăți comerciale din Lipovăț. Incendiul se manifesta violent la un depozit de material lemnos (aproximativ 1000 metri cubi lemn), și exista pericolul iminent de propagare la o hală de aproximativ 1000 metri pătrați plină cu peleți si furaje, șase hale pentru creșterea păsărilor și un tank diesel in care se află circa 20 metri cubi carburant.
La fața locului s-au mobilizat pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui, cu opt autospeciale (dintre care, cinci autospeciale de stingere cu apă), o ambulanță tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea incendiului. La intervenție au participat autospeciale din cadrul detașamentelor de pompieri Vaslui și Bârlad, precum și secției de pompieri Huși.
Peste 30 de pompieri au acționat pe trei sectoare, unul pentru stingere incendiului și două pentru protecția bunurilor mai susmenționate. Intervențiaa fo îngreunată de vântul foarte puternic care suflăsa pe direcția nord – sud est. ”n cele din urmă, incendiul a fost localizat și lichidat
Acțiunea a fost condusă de col. Niculae Tătaru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui, sub coordonarea prefectului județului Vaslui, Mircea Gologan.
La această oră pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea focarului.
Cu ajutorul unui buldoexcavator sunt îndepărtate resturile de material lemnos, pentru ca mai apoi acestea să fie stinse în totalitate. Operațiunea necesită cantități foarte mari de apă.
După lichidarea incendiului, o autospecială și un echipaj vor rămâne pentru asiguratea zonei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu deschis, iar factorul favorizant a fost vântul foarte puternic.