FOTO – Audi ticsit cu țigări de contrabandă
Echipa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit peste 1.000 pachete de țigări cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în diferite spații, într-un autoturism marca Audi, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră.
În ziua de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, la P.T.F. Albița, județul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, cetățeanul român Gabriel C., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comună de control formată polițiști frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 1.070 pachete țigări de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în bagajele personale, disimulate în cutii cu bomboane și prăjituri, în roata de rezervă și în scaunele autoturismului.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigaretelor în valoare totală de 4.815 lei și sancționarea contravențională a tânărului cu amendă în valoare de 10.000 lei.