Echipajul judeţului Mureș, câştigător al Concursului de educaţie rutieră „Cupa Podul Înalt” 2016

Copii din 15 județe ale țării s-au întrecut la cea de-a XIII-a ediţie a Concursului de educaţie rutieră  „Cupa Podul Înalt” 2016, desfăşurat la Vaslui, la sfârşitul săptămânii trecute. Duminică, 14 august, a avut loc festivitatea de premiere, copiii și profesorii fiind felicitați de primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, pentru modul în care se implică în activitățile ce dezvoltă un comportament preventiv.

În acest an, la concurs au participat echipaje de elevi din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Suceava, Timiș și Vaslui.
Elevii au participat la proba de cunoaștere a regulilor de circulație, precum și la o proba combinată, aceasta reprezentând o noutate la concursul din acest an: parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta într-un poligon, depanarea tehnică a bicicletei și proba de respectare a regulilor de circulaţie de către biciclişti în parcul școală.
După cumularea punctajului de la cele patru probe s-au stabilit echipajele câștigătoare. Astfel, echipajul judeţului Mureș a fost desemnat câştigătorul locului I. Dealtfel, reprezentanta județului Mureș, Diana Moldovan, va participa în acest an la un concurs internațional de educație rutieră, ce se va desfășura la Praga.Locul II, la o diferenta de numai 2 puncte de primul loc, a fost ocupat de elevii din județul Vaslui, pregătiți deprof. Mihai Moşnianu, iar echipajul județului Bacău a obținut locul III.

La proba de cunoaştere teoretică a regulilor de circulaţie, cei mai buni au fost:
Locul I – Moldovan Rareș – județul Mureș;
Locul II – Iftode Ștefania – județul Vaslui;
Locul III – Ailenei Andrei– județul Bacău.

Proba de îndemânare cu bicicleta în poligon a avut drept câștigători:
Locul I – Varga Sergiu – județul Bihor;
Locul II – Moldovan Diana – județul Mureș;
Locul III – Colan Aurelian – județul Dâmbovița.

Primele locuri la proba respectare a regulilor de circulaţie în parcul școală au fost ocupate astfel:
Locul I – Rușanu Silvian – județul Arad;
Locul II – Cristea Andrei – județul Dâmbovița;
Locul III – Moldovan Rareș – județul Mureș.

Județele Vaslui, Suceava și Galați au ocupat primele locuri la proba de depanare tehnică a bicicletei.
Cu sprijinul sponsorilor acestei ediții, copiilor le-au fost oferite premii ce au constat în cupe, medalii și diplome. Echipele care au ocupat primele trei locuri au primit biciclete ce pot fi folosite în orele de pregătire pentru concursurile viitoare.
Copiii, alături de profesori, au fost felicitați pentru faptul că sunt preocupați de educația rutieră, o componentă a educației în general, în condițiile în care prevenirea este o acțiune continuă care durează ani de zile, începe cu educația copiilor de la cele mai mici vârste, iar impactul ei se observă pe termen mediu și lung.
Festivitatea s-a încheiat cu promisiunea participanților de a reveni în municipiul Vaslui și de a se revedea la ediția a-XIV-a a Concursul de educaţie rutieră  „Cupa Podul Înalt” 2017.Castigatori cupa podul inalt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.