Printează acest articol Printează acest articol

Două melodii cântate de Carla’s Dreams au ajuns în vizorul CNA

După „Sub pielea mea”, și melodia „Acele” cântată de Carla’s Dreams a ajuns în vizorul CNA. Consiliul Național al Audiovizualului s-a autosesizat în privința acestui videoclip, pe care urmează să-l ia în discuție în ședința din 31 mai.

În ședința de marți, membrii consiliului au luat în discuție piesa  „Sub pielea mea”, pentru care s-au primit mai multe reclamatii potrivit cărora versurile piesei trimit la consumul de heroină, iar videoclipul muzical conţine imagini ”mult prea deocheate”, protagoniştii ”imitând actul sexual, îmbrăcaţi sumar, în lenjerie intimă”.

Monica Gubernat, membru CNA, a propus decizie de intrare în legalitate pentru acest videoclip, ceea ce ar fi însemnat că melodia nu mai poate fi difuzată la televizor în forma actuală, iar materialul video trebuie refăcut astfel încât să respecte legea audiovizualului.

Propunerea nu a întrunit însă suficiente voturi pentru a fi votată. În favoarea propunerii au votat mebrii CNA Monica Gubernat, Radu Herjeu și Răsvan Popescu, se arată în extrasul din procesul verbal al sedintei de marti, publicat pe site-ul CNA.

Monica Gubernat a cerut ca acest subiect să fie rediscutat în ședința de săptămâna viitoare. Tot atunci ar trebui discutată și autosesizarea în cazul clipului melodiei „Acele”, cântată tot de Carla’s Dreams.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *