Dosar penal pentru braconaj
Polițiștii specializați în arme, muniții și substanțe periculoase efectuează cercetări față de o persoană bănuită că ar fi vânat fără a avea autorizație legală. Au fost ridicate, în vederea cercetărilor, o armă de vânătoare și muniția aferentă, un proiector și a fost indisponibilizat un autoturism.
În seara de 22.12.2015, un membru vânător a sesizat polițiștii cu privire la faptul că a surprins la braconaj o persoană aflată într-un autovehicul, pe fondul de vânătoare Voinești.
Pentru cercetări, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Secției de Poliție Rurală 8 Iana. A fost identificat un bărbat, în vârstă de 49 ani, domiciliat în comuna Voinești, care avea asupra sa o armă de vânătoare și 13 cartușe, deținute în mod legal. De asemenea, în autovehicul a fost găsit un proiector conectat la bateria auto. La momentul identificării, bărbatul nu a putut prezenta o autorizație legală pentru vânătoare.
Polițiștii au ridicat, în vederea cercetărilor, arma de vânătoare, muniția și proiectorul, iar autoturismul cu care acesta s-a deplasat pe fondul cinegetic a fost indisponibilizat.
În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută de Legea 407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic.