90 de jandarmi asigură ordinea de sărbători

În perioada 23-28 decembrie, echipaje de jandarmerie din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui vor acţiona pe întreg teritoriul judeţului, pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine la manifestările artistice organizate de autorităţile locale şi vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea  faptelor antisociale.

Totodată, se va acţiona şi în cooperare cu poliţişti din Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, la misiunile de menţinere a ordinii publice, atât în mediul urban cât şi  în mediul rural.

La nivelul judeţului Vaslui, în perioada menţionată, aproximativ 90 de jandarmi vor fi prezenţi zilnic în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, astfel încât sărbătoarea Crăciunului să se desfăşoare în condiţii de normalitate.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor din această perioadă, Jandarmeria adresează cetăţenilor următoarele recomandări:

– să respecte condiţiile de organizare si desfăşurare a adunărilor publice;

– să respecte orele de desfăşurare şi locurile destinate adunărilor respective;

– să nu participe în stare de ebrietate;

– să evite implicarea în conflicte de orice natură;

să se conformeze indicaţiilor date de către forţele de ordine pentru evitarea încălcării normelor legale în vigoare;

– să apeleze numărul de urgenţă „112” în cazul în care sunt martorii oricăror incidente privind tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.