Deputatul Adrian Solomon: “ticăloșia dlui Timofticiuc rezidă din faptul că el este un om politic, mascat într-un jurnalist”

Despre faptul că un anumit ziar local încearcă să conducă județul, nu mai este un secret. Pozând drept un etalon al dreptății, Lucian Timofticiuc, patronul ziarului Vremea Nouă, încearcă pe toate căile să denigreze persoanele și partidele care refuză să i se supună. Mai nou, Lucian Timofticiuc, se dă de ceasul morții să pună stăpânire pe PSD Vaslui, așa cum a făcut cu PNL și AUR. Însă, conducerea are miros fin și un intelect mult mai ridicat, așadar s-a lovit de un zid. De aici și până la a căuta zâzanie în orice declarație a liderilor PSD, nu a fost decât un pas! Lucian Timofticiuc a declarat în ziarul pe care îl conduce că Solomon compară electoratul cu șoarecii, informație ajunsă pe diverse canale naționale,în presa de la București, inclusiv la conducerea centrală a partidului. Mai nou, într-o discuție cu directorul ziarului respectiv, deputatul ar fi fost amenințat, cum că vor apărea multe materiale negative la adresa sa, în perioada următoare.

”Interpretarea dlui Timofticiuc a unui proverb vechi românesc, sau chinezesc – folcloriștii încă mai dezbat acest lucru – nu are nicio legătură cu realitatea, cu tema pe care o are acest proverb în interiorul său, temă pe care ar fi putut-o analiza la lecțiile de folclor, de la limba română, în clasele de gimnaziu sau la liceu. 

Sunt convins că dl. Timofticiuc, ca un jurnalist de excepție ce este, a luat și examenul de treaptă și bacalaureatul pe bune. Iar, interpretarea paralelă, care n-are nicio legătură cu realitatea și care îmi face mie un proces de intenție, în legătură cu cetățenii municipiului Vaslui, trebuie să vină nu din neștiință, ci din ticăloșie. 

Ticăloșia dlui Timofticiuc rezidă din faptul că el este un om politic, mascat într-un jurnalist, director de ziar, proprietar de ziar, prin care încearcă de ani buni să subjuge autoritățile și instituțiile publice din județul Vaslui, singura piedică în calea acestei realizări a domniei-sale fiind Partidul Social-Democrat.

De 20 de ani, a încercat să distrugă organizația Vaslui și acum, în contextul evenimentelor legate de fostul președinte Dumitru Buzatu, credea că i-a venit rândul. 

După ce a luat în subantrepriză organizația AUR, restructurând conducerea organizației județene, și după ce este coordonatorul de facto al organizației județene PNL încearcă prin fel de fel de mijloace, prin amenințări directe, pe care mi le-a adus în convorbirile telefonice, să controleze și parcursul, traseul electoral al organizației PSD Vaslui.

Faptul că, după comasarea alegerilor și declanșarea procedurilor pentru alegerile locale din 9 iunie, nu am fost de acord să facem liste comune, să-l punem pe dl. Tătaru șef de listă sau candidat la președinția Consiliului Județean, l-a adus la exasperare pe dl. Timofticiuc, care iată, prin astfel de interpretări comice, încearcă la nivel central să transmită un mesaj dinspre Vaslui, care nu are nicio legătură cu realitatea.

El (dl. Timofticiuc, n.r.) trebuie să-și asume calitatea de om politic, este reprezentantul PNL-ului în Consiliul de Administrație al Antibioticelor Iași, este cel care l-a secondat, din punct de vedere al comunicării, pe dl. Tătaru, la Ministerul Sănătății, cât a fost ministru, este cel care a trăit cu dl. Tătaru, în vremea ministeriatului său, într-un apartament luat de către alt funcționar, de la RAAPS, pentru care au un dosar la DNA și ar trebui să clarifice lucrurile acestea, pentru că sunt de interes public și în interesul apărării intereselui statului român, în raport cu niște posibili infractori.

Despre oameni și șoareci, cred că discuția trebuie să înceteze aici, nu are nicio relevanță acel proverb, în legătură cu șoarecii, ci se referă doar la pisici. 

Evident, mă voi abține în viitor să folosesc exemple din folclorul românesc, din literatura română veche, din istoria universală sau națională, mă voi referi, poate, doar dorind să ilustrez câteodată momente de viață, la exemple fotbalistice, pe care, cu siguranță, dl. Timofticiuc le poate înțelege, fiind comunicatorul-șef și al echipei de fotbal, la un moment dat” a declarat deputatul Adrian Solomon.

One thought on “Deputatul Adrian Solomon: “ticăloșia dlui Timofticiuc rezidă din faptul că el este un om politic, mascat într-un jurnalist”

Comentariile sunt închise.