Băuți și drogați, prinși de polițiști, la volan!

La data de 21 februarie 2024, ora 18.32, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe drumul public din localitatea Corni Albești, comuna Albești, județul Vaslui, circulă un autoturism condus de o persoană aflată în stare de ebrietate. 

În scurt timp, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din localitatea Corni Albești. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Seviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

           **

La data de 22 februarie 2024, ora 16.31, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 67 de ani, din municipiul Vaslui, cu privire la faptul că autoturismul său, parcat în fața locuinței sale, a fost avariat de conducătorul unui alt autoturism, înmatriculat în județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au identificat conducătorul celui de-al doilea vehicul, bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, județul Vaslui.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

*** 

La data de 22 februarie 2024, ora 16.31, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Huși, precum și ai Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Basarabiei, din municipiul Huși, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 27 de ani, din municipiul Huși.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu repezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Municipal Huși, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

One thought on “Băuți și drogați, prinși de polițiști, la volan!

Comentariile sunt închise.