Date sumbre: 38 de vasluieni morți în incendii, în ultimii 5 ani

În perioada sezonului rece, creşte pericolul izbucnirii incendiilor datorată sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la un nivel de confort, necesar desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii zilnice, motiv pentru care activitatea de prevenire a incendiilor se impune a fi intensificată în perioada următoare pentru înlăturarea cauzelor posibile de iniţiere a incendiilor de către fiecare persoană în parte.

Conform datelor statistice, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, în perioada ianuarie 2012 – noiembrie 2016, s-au înregistrat 38 de victime în urma incendiilor.

Pe grupe de vârstă, s-au înregistrat două decese ale unor copii cu vărste de până la 14 ani, din cei decedaţi, patru decese la categoria 15-25 ani, şase persoane decedate aveau vârste între 26 şi 55 de ani, alte nouă aveau vârste cuprinse între 56 şi 70 de ani.  Cele mai multe cazuri de deces s-au  înregistrat însă în cayul persoanelor peste 70 de ani, care nu au mai avut resursele fizice necesare pentru a încerca să scape cu viaţă. Astfel, nu mai puţin de 17 decese s-au înregistrat la această categorie de vârstă.

Principalele împrejurări ale incendiilor soldate cu personae decedate au fost: exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire şi a coşurilor de fum ( 50 % din cazuri), utilizarea focului deschis în spaţii închise – respectiv lăsarea fără supraveghere a lumânărilor în special pe timpul nopţii – ( 24 din cazuri %), exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni, improvizaţii / suprasolicitată sau lăsarea nesupraveghetă a aparatelor electrice – (16 % din cazuri), fumatul ( 5 % din cazuri) şi alte împrejurări (5 % din cazuri).Dintre cele 38 de victime ale incendiilor, în mediul rural au fost 26 victime (68 %) iar în mediul  urban au fost 12 victime ( 32 %). De asemenea, cele mai multe victime s-au înregistrat în perioada sezonului rece ( noiembrie- februarie) – 26 victime (68%).

Pentru evitarea unor tragedii, precum şi pentru protejarea familiei şi a bunurilor dumneavoastră, Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Vaslui recomandă populaţiei să respecte următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor, astfel:

  • La utilizarea sistemelor de încălzire cu combustibil solid ;
  • înainte de punerea în funcţiune, verificaţi cu grijă sobele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • tencuiţi şi văruiţi cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor – o singură scânteie, ce poate apărea în pod,  este suficientă să aprindă acoperişul casei;
  • curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece şi nu utilizaţi coşuri de fum confecţionate din burlane metalice, deoarece riscul de incediu creşte;
  • amplasaţi în faţa sobei o bucată de tablă pentru ca eventualele bucaţi de jar căzute din sobă să nu ajungă pe materiale combustibile şi nu amplasaţi niciodată lemnele pe acea bucată de tablă;
  • nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;
  • se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului;
  • se interzice aprinderea focului cu lichide inflamabile;
  • cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;
  • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzire.
  • La exploatarea aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice respectaţi următoarele măsuri:
  • nu utilizaţi instalaţii electrice defecte efectuate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant, etc;
  • nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;
  • nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
  • supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi, şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni;
  • La exploatarea centralelor termice cu combustibil gazos:
  • montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
  • verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
  • folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
  • suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.
  • La utilizarea mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă ( lumânări, candele etc)
  •   amplasarea acestora trebuie sã se facã la distanţă faţã de materialele combustibile, pe suporturi bine fixate şi confecţionate din materiale incombustibile;
  • nu vor fi lãsate nesupravegheate, chiar si pentru perioade scurte de timp şi vor fi stinse obligatoriu la pãrãsirea locuinţei şi înainte de culcare;
  • nu se vor lãsa lumânãri sau candele sub supravegherea copiilor!

Prin respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie, se pot evita evenimentele negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.