Elevii de la ”Anghel Rugină” merg în etapa națională a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă

În premieră, pe 28 aprilie, la Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui s-a desfășurat etapa judeţeană a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar – Contabilă, organizat, incepând din acest an de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Această competiție face parte din categoria concursurilor pe discipline, este aprobată prin OME nr. 3027/12.01.2023 și se regăsește în lista concursurilor naționale școlare ce se desfășoară în anul școlar 2022-2023 cu finanțare din partea Ministerului Educației.

Concursul se adresează elevilor din clasa a XI-a, Liceu – filiera Tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.

La etapa județeană au participat elevi de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir” Huși, Liceul Tehnologic “Nicolae Iorga” Negrești și Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni.

Elaborarea subiectelor și evaluarea s-a realizat in comisia județeană formată din cadre didactice care predau discipline economice, în colaborare cu  Dana-Maria Morozan președinte C.E.C.C.A.R. Vaslui.

C.E.C.C.A.R. Vaslui, reprezentat prin președinte Dana-Maria Morozan, a oferit următoarele premii elevilor clasați pe primele locuri: premiul I – 700 lei, premiul II – 500 lei, premiul III – 300 lei, primele 2 mențiuni – 200 lei.

”Pentru etapa națională s-au calificat elevii de pe primele 2 locuri : ACSINTE D. RAREȘ-IOAN și ADAM C. ALESSANDRA MARIA, elevi la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui. Dealtfel, toți cei cinci elevi reprezentanți a ai acestui liceu, pregătiți și îndrumați de profesorii Filip Alexandru, Pracsiu Daniela și Botezatu Andreea au obținut premii și mențiuni,

Felicitări tuturor elevilor participanți, cadrelor didactice coordonatoare, multumim colegilor de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui si reprezentantilor C.E.C.C.A.R. Vaslui pentru sprijinul acordat in buna desfasurare a competitiei! Mult succes elevilor calificați la etapa Naționala care se va desfășura la Bucuresti , pe 17 iunie 2023”, a spus Dana-Maria Morozan președinte C.E.C.C.A.R. Vaslui

One thought on “Elevii de la ”Anghel Rugină” merg în etapa națională a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă

Comentariile sunt închise.