Printează acest articol Printează acest articol

Daruri de la senatorul Doina Silistru, pentru preşcolarii din Dodeşti

Copiii şi părinţi s-au adunat vineri, 2 iunie, la Căminul Cultural din localitate, acolo unde, la invitaţia Loredanei Cerbu, primarul comunei, Trupa de teatru de păpuşi a Centrului Cultural “Podul Înalt” Muntenii de Sus, coordonată de prof. Romică Brunchi,  a prezentat piesa de teatru “Prostia omenească”, o adaptare după povestea cu acelaşi titlu a lui Ion Creangă. Spre încântarea celor prezenţi, preşcolarii au arătat că pot şi ei susţine un program artistic.

 La eveniment a ţinut să fie prezentă şi senatoarea PSD   Doina Silistru, care a pregătit, pentru copii, 85 de pachete cu dulciuri, dar şi foarte multe jucării.

“Pentru mine Ziua Copilului este o zi specială, pe care am ţinut să o marchez în fiecare an alături de copiii aflaţi în mediul rural, în satele mai îndepartate ale judeţului, acolo unde bucuria unui cadou este mai intensă pentru că se întămplă mai rar. Iniţial am vrut să ofer căte un pachet cu dulciuri şi cu jucării fiecăruia din cei 85 de preşcolari din comună, dar după ce am discutat cu primarul comunei  care sunt nevoile de aici, am decis să ofer copiilor câte un pachet consistent cu dulciuri, sucuri şi fructe, iar jucăriile să ajungă la grădiniţă. Am cumpărat jucării  pentru fiecare dintre cele trei grupe de preşcolari existente, astfel încât toţi cei mici să se poată bucura de darurile oferite.  Comuna Dodeşti este o comună înfiinţată în 2004, nevoile de aici sunt multe şi mă bucur că în sfârşit, de un an de zile, aici este primar o tânără doamnă hotărâtă şi capabilă să facă ceva pentru această comunitate. Eu îi doresc mult succes şi o asigur de tot sprijinul, copiilor de aici, şi nu numai, le doresc multă sănătate şi mult noroc în viaţă”, a spus Doina Silistru. Aceasta oferit daruri şi membrilor ansamblului de dansuri a comunei, dar şi copiilor din trupa de teatru. Co

Gestul senatoarei a fost primit cu mare bucurie atât de cei mici dar și de părinții acestora care au ținut să-i mulțumească parlamentarului social-democrat.  “Mulţumim doamnei Silistru pentru susţinere, pentru darurile oferite copiilor noştri. Suntem una din comunele care, raportat la numărul de locuitori, avem un număr mare de copii: 82 la grădiniţă şi 180 în clasele I-VIII.  Se învaţă în două schimburi şi ne străduim să le oferim condiţii moderne. Astfel, acum avem în lucru modernizarea a două unităţi şcolare din comună: Şcoala cu clasele I-IV din Tămăşeni, la care lucrările se vor finaliza în două luni, şi finalizarea unui local nou de grădiniţă în Dodeşti, dar avem şi un proiect de realizare a unui săli de sport pentru elevi.  În paralel, nu neglijăm nici celelalte nevoi ale locuitorilor din comună. Am reuşit asfaltarea a 1,6 km de drum, în centrul comunei, avem în desfăşurare două proiecte de  modernizarea  a cîte 5 km de drum în satele Dodeşti şi Urdeşti, un alt proiect de iluminat stradal. Avem depuse, pentru finanţare, prin GAL, un proiect de achiziţionare a unui excavator şi de construire a unui centru medico-social, iar pe Programul ul Operațional Capital Uman (POCU) am depus un proiect de realizare a unui parc de agrement cu spaţii de joacă pentru copii. Sunt multe de făcut în comună, dar eu am convingerea că vom putea schimba mult în bine condiţiile în care trăiesc oamenii de aici”, ne-a spus Loredana  Cerbu, primarul comunei Dodeşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *