Comerțul ilicit și evaziunea fiscală, din nou în vizorul poliției
Joi, 3 septembrie, ora 09:40, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui au identificat pe raza satului Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 19 ani, din sat Tălpigi, comuna Ghidigeni, județul Galați, care comercializa 995 kilograme de legume și fructe, pe marginea părții carosabile. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză nu deţinea documente legale de proveniență pentru bunurile comercializate și nici nu era autorizat în acest sens. A fost doar una din situațiile depistate de polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, care au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
În data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat o acțiune pe raza județului pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.
Acțiunea a vizat și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și verificarea modului în care sunt respectate prevederile stabilite prin cadrul legislativ aplicabil pe timpul stării de alertă.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 30 de agenți economici și au fost legitimate peste 65 de persoane. Astfel, a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni prevăzută de art. 9 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 44. 500 de lei. Dintre acestea, 35 au fost aplicate potrivit prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 4 pentru abateri prevăzute şi sancţionate de OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Mai mult, au fost confiscați peste 450 de lei, precum și mai multe bunuri (legume/fructe, țigarete, băuturi alcoolice și produse alimentare), în valoare de peste 6.500 lei, care erau comercializate fără documente de proveniență.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.