Comerţul ilicit, în atenţia jandarmilor

În această perioadă Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, execută o serie de acţiuni preventiv-reactive, în scopul prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, precum și ale activităților ilicite din târgurile, piețele și oboarele din județul Vaslui.

Eludarea înregistrărilor legale, ale activităților economice reglementate de normative, aduce beneficii importante indivizilor care practică un comerț ilicit, uneori chiar și cu acordul cumpărătorilor, prin neînregistrarea tranzacției în contabilitate și eliberarea documentelor stipulate în lege, fapt ce cauzează o stare contravențională ambelor părți.

Astfel, în ziua de 15.05.2018, efective ale inspectoratului, au acționat pe raza comunelor Dragomirești, Gârceni, Laza, Bălteni, constatând o serie de încălcări ale legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț, sau prestări servicii ilicite, precum și ale legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Jandarmii vasluieni   au aplicat un număr de 19 sancțiuni contravenționale și au confiscat mai multe bunuri.                Inspectoratul de Jandarmi Județean, în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuții în domeniu, vor organiza patrule, filtre, acţiuni punctuale şi alte activități specifice în zona trupurilor de pădure unde au loc tăieri și sustrageri  ilegale de arbori, precum și în alte zone cu potențial criminogen ridicat, pentru prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.