COD GALBEN de ninsori, din această noapte
În această dimineață a fost emis un Cod galben care vizează ninsori însemnate şi viscol, fiind valabil de marţi noapte, de la ora 23:00, până miercuri noapte, la ora 23:00, în Capitală şi în 11 judeţe, respectiv Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Teleorman, Dolj şi Mehedinţi.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat aria ninsorilor va fi în extindere, începând din sud-vest şi va cuprinde jumătatea de sud a ţării.
În Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45 – 55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.
Totodată, ANM a restrâns la 4 numărul judeţelor aflate marţi, până la ora 14:00, sub Cod portocaliu de viscol. Este vorba despre Constanţa,Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi, zone afectate de intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de 55 – 70 km/h, ninsoare viscolită, zăpadă spulberată şi troienită şi vizibilitate scăzută.
Tot marţi, în intervalul 10:00 – 18:00, este un Cod galben de ninsori moderate, intensificări ale vântului şi viscol valabil în judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei. Este vorba despre judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova,Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Codul galben este valabil şi în Capitală.
În acest zone va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va sufla în general moderat, temporar cu intensificări de 40 – 50 km/h, izolat mai mari în judeţele Brăila şi Buzău, viscolind şi spulberând zăpada.
La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.
Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de ANM, valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an