Căsătoria religioasă mixtă este posibilă în Biserica Ortodoxă

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis un comunbicat, potrivit căruia, cu dipsensă, căsătoria religioasă mixtă este posibilă în Biserica Ortodoxă.

“În urma discuțiilor din presă referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române privind căsătoriile religioase mixte, facem următoarele precizări:

Pentru a păstra unitatea de credință și de viață spirituală în familie, tradiția canonică strictă a Bisericii Ortodoxe a formulat explicit interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocși cu persoane de altă confesiune creștină.

Totuși, prin iconomie sau pogorământ (excepție), din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale, Biserica Ortodoxă îngăduie căsătoria credincioșilor ortodocși cu persoane de altă confesiune creștină, după obținerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, care are cea mai înaltă responsabilitate pastorală în eparhie.

În acest sens, la cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei, menționând însă condiția ca pruncii care se nasc dintr-o căsătorie mixtă să fie botezați în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării iconomiei după caz și din rațiuni pastorale particulare.

Conform prevederilor art. 88, alin. 1, lit. w din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, numai episcopul conducător al eparhiei (chiriarhul) poate acorda dispensă bisericească pentru căsătorii mixte.

În concluzie, în lumina celor menționate mai sus, episcopul locului (chiriarhul) poate să acorde (ca excepție de la regulă) dispensă pentru căsătoria religioasă a unei persoane creștin-ortodoxe cu o persoană de altă confesiune creștină” se arată în comunicat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.