Ca-n filme: La 16 ani, au băut, au furat o mașină și au ieșit la plimbare

 În noaptea de 20/21 noiembrie , ora 02:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihai Viteazul din Bârlad, județul Vaslui, au depistat și interceptat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care se deplasa sinuos.

La volanul autovehiculului se afla un tînăr din Blăgești, județul Vaslui, în vârstă de 16 ani, care nu poseda permis de conducere. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit faptul că unul dintre pasageri, un tînăr de 15 ani din municipiul Bârlad, a sustras cheile de la mașina părinților săi și a încredințat-o tînărului susmenționat, spre a fi condus pe drumurile publice. În mașină au mai fost depistați 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1 din Codul Penal, „furt în scop defolosință”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 230 din Codul Penal și „încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 3 din Codul Penal.