Beat criță, cu doi copii în mașină, s-a izbit de un pod

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cazul unui accident de circulație petrecut pe raza comunei Pochidia în urma căruia, trei persoane au suferit vătămări corporale.

 În seara de 09 august a.c., pe raza comunei Pochidia a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

R.Mihai, în vârstă de 25 de ani, din comuna Pochidia conducea un autoturism pe drumul sătesc din localitatea de domiciliu. În mașină se aflau ca pasageri o tânără de 16 ani și o fetiță în vârsă de 3 luni. La un moment dat, din cauza neatenției, dar și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei persoane din autovehicul. Acestea au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Conducătorul auto și tânăra de 16 ani au fost diagnosticați cu „policontuzii”, iar fetița cu „fractură femur și fractură humerus”, fiind transportată la o unitate medicală din municipiul Iași.

R. Mihai a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporala din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.