Bărbat urmărit de autoritățile din Italia, Slovacia și Danemarca, depistat la Albița

Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un bărbat din Republica Moldova, care era căutat de autoritățile din Italia, Slovacia și Danemarca, pentru executarea unei pedepsei privative de libertate de 3 ani.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, bărbatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în țară, ca pasager într-un autocar.

„La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autoritățile italiene, deoarece persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de trei ani, pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății private, pe teritoriul Italiei. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că pe numele tânărului sunt emise alte două alerte de către autoritățile din Slovacia și Danemarca”, precizează sursa citată.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.