Printează acest articol Printează acest articol

Bănuiți de furt, reținuți de către polițiști

Doi bărbaţi, în vârstă de 61, respectiv 29 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt, respectiv furt calificat, au fost reţinuţi de către poliţişti. Pe numele acestora, unităţile de parchet competente au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad l-au reţinut pe bază de ordonanţă pe I. Toader, de 61 de ani, din municipiul Bârlad, persoană cercetată penal pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de furt. În cursul lunii ianuarie a.c., bărbatul a sustras, la diferite intervale de timp, produse alimentare de pe rafturile a trei societăţi comerciale.

I.Toader a fost prezentat de către poliţişti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva acestuia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Un alt bărbat, G. Daniel, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Vaslui, a fost reţinut de către poliţiştii de investigaţii criminale vasluieni, în urma unei acţiuni. Bărbatul se sustrăgea urmăririi penale, fiind cercetat în două dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, respectiv furt calificat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că G. Daniel, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, a acostat un tânăr pe care-l cunoştea. Sub pretextul că doreşte să îi vadă telefonul mobil, bărbatul i-a sustras acestuia aparatul în valoare de aproximativ 2100 lei şi a fugit din zonă.

De asemenea, G. Daniel este bănuit că la începutul lunii ianuarie, în timpul nopţii, a pătruns prin escaladare în curtea unei locuinţe din municipiul Vaslui, de unde a sustras un cazan de cupru în valoare de aproximativ 6000 lei. Ulterior, bărbatul l-a tăiat şi la valorificat la un centru de colectare a fierului vechi.

În urma probatoriului administrat de către poliţişti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus împotriva bărbatului măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *