Arestat după ce a tâlhărit o tânără
Polițiștii bârlădeni au reținut un bărbat, în vârstă de 34 ani, din comuna Zorleni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată asupra unei tinere din aceeași localitate.
Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Bârlad și Secției de Poliție Rurală 3 Bârlad au probat activitatea infracțională a lui U. Vasile, de 34 ani, din comuna Zorleni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În seara de 02.02.2016, bărbatul a observat o tânără, în vârstă de 25 ani, din comuna Zorleni care a coborât dintr-un autobuz și se deplasa pe drumul public din localitatea de domiciliu. Acesta a urmărit-o, iar la un moment dat, a amenințat-o cu acte de violență, a lovit-o și i-a sustras geanta în care aceasta avea 30 lei, un telefon mobil, carduri bancare și alte bunuri.
După comiterea faptei, victima a sesizat polițiștii cu privire la faptă, iar în urma investigațiilor efectuate a fost identificat bărbatul, în vârstă de 34 ani.
În baza probatoriului administrat, U. Vasile a fost reţinut de poliţiştii de și ulterior prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.