Activități preventive în mediul rural ale polițiștilor vasluieni

Peste 10 polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică aparținând Biroului Poliției Rutiere al Poliției Municipiului Vaslui și Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, au acționat zilele trecute în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural.

 Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a lucrătorilor, pentru prevenirea activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere, depistarea şi sancţionarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor care nu respectă normele la regimul rutier.

De asemenea, s-a avut în vedere depistarea conducătorilor de vehicule care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, acest tip de abateri reprezentând, în mediul rural, principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu victime omeneşti.

Cu ocazia filtrelor instituite, au fost verificate peste 130 de vehicule, legitimate  peste 150 de persoane și testați alcoolscopic peste 130 de conducători de vehicule, și, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.500 lei.

De asemenea, aceștia au reținut 6 permise de conducere (neacordare de prioritate – vehicule, neacordare prioritate – pietoni și conducere sub influența alcoolului) și 7 certificate de înmatriculare (valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice, lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto și constatare defecțiuni tehnice).

Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și prevenirii producerii accidentelor rutiere.