Adolescentă din Zăpodeni, dispărută de nouă zile

În ziua de 7 octombrie a.c., BARON VALENTINA-GABRIELA, în vârstă de 15 ani, din Zăpodeni, județul Vaslui, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

La  data  dispariției, tânăra era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, blugi albaștri și era încălțată cu o pereche de pantofi sport negri.

Semnalmente :  Înălțime de aproximativ 1.60 metri, greutate aproximativă este de 55 kg., părul lung, negru, cu șuvițe blonde și roșcate, ochi căprui. Adolescenta are un tatuaj la încheietura mâinii drepte și cercei în buza de jos și în cea de sus.

În prezent, poliţiştii vasluieni desfășoară activităţi specifice, în vederea depistării persoanei dispărute.

Dacă ați văzut această persoană sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați  112!