Copilăria – licoarea sufletului nostru…

Copilăria – licoarea sufletului nostru…

 

Motto:

“O, sfantă și dulce copilărie! Tu ești visteria

nesecată de mângâiere a sufletului meu. Tu ești

grădina  dezmierdătoare de dulci amintiri…”

( V. Goldiș)

 

Viața e amintire și uitare. Deși vremea trece, anii zboară precum stolurile de pasări, toamna își așterne peste sufletele noastre praful uitării, sunt, totusi, amintiri ce nu pot fi șterse, căci ele se înlănțuie în memoria noastră asemenea unui vis alb…

Noi suntem la fel de tineri și la fel de bătrani, pentru că avem vârsta tuturor, chiar dacă părul ne încărunțește. Adeseori, ne întâlnim cu mulți dintre cei cu care am copilărit, dar cel mai des ne vedem noi, cele două prietene de-o viață, adica, eu – Elena și ea – Valeria, ca împreună să depănăm întâmplări din copilăria, adolescența și tinerețea noastră.

Atunci, prin fața ochilor, ni se perindă cei mai fericiți ani, anii copilăriei, prietenii de joacă, părinții, rudele, lăsându-se, peste toate, parcă, o nostalgie duioasă, ca lumina zilelor tomnatice. Reconstituim, cu melancolie, amintirea acelor vremuri și, pentru câteva clipe zărim, alături, imaginea intruchipată a locului natal – Gura – Albești, insulița aceea de fericire, unde ne-am format impresiile cele mai bogate și mai intense despre lume și viață. Apoi, spunem deal, crang, luncă, râu, vedem fețe rumene de copii, mâini ce țin strans buchete de ghiocei, brandușe, toporași și viorele, iar imaginația ne zboară și pe costișele satului natal și la vadurile râului Bîrlad, în apele căruia ne scăldam pană ni se încrețea pielea pe degete… Luam parte, de asemenea, la jocurile născocite de mintea noastră năstrușnică și “organizate” de cele mai multe ori, în casa celei care ne-a fost o prietenă bună și tovarașă de joacă – Natalia, o fată blondă, cu păr superb, tot numai cârlionți și cu un tată ale cărui vorbe ne înmuiau la suflet, caci ele erau blânde și mângâietoare… Încă ne stăruie în memorie cântecul fermecător al păsărilor ascunse printre ramurile dese ale copacilor, în timp ce mâncăm, pe săturate, cireșe de mai și mere văratice din grădina Nataliei, fie-i țărâna ușoară. Multe amintiri ne stau lipite de suflet și nu se vor risipi niciodată, pentru că vor ramane în sufletul copilăriei noastre, copilarie ce înflorește în fiecare prag de primăvară, aleargă în marea aurie de grâne, tremură ca frunza ruginie toamna și se cufundă în nameții iernilor pavate cu marmura zăpezii… Copilaria este cea mai prețuită licoare pentru suflet, este crâmpeiul din viață ce nu poate fi uitat, zestrea cu care fiecare pleacă pe drumul vieții, cel mai frumos și fericit anotimp al vieții, anotimpul “uimirilor”, așa cum l-a definit și neuitatul nostru poet – Ion Iancu Lefter.

Anotimpul uimirilorIon Iancu Lefter 

 

Copilăria-i anotimpu-n care,

Când te trezeşti sau când adormi nu ştii

Şi când lumina-i fragedă ninsoare

Şi visul, zbor înalt de ciocârlii.

 

Când stai cu gândul dus într-o poveste

Cu Feţi-Frumoşi şi dalbe Cosânzene

Şi ploaie-albastră ca un basm se cerne

Şi-atuncea tot copilăria este.

Iar când la şcoală tabla neagră-ţi pare

Un zmeu cu ochii răi că ai uitat,

Unde se pune semnul de-ntrebare

Şi-nvăţătoru-i tare supărat …

 

Copilăria e … şi-o scapi din mână

Ca pe un şoim ce ştie zborul bine

Şi te ridici prin vremi mai sus de ea,

De unde rechemând-o, nu mai vine.

Elena Lefter Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.