Siguranța în școli, din nou temă de discuție

Asigurarea măsurilor de siguranță în școli a fost tema  unei întâlniri inițiată de Prefectura Vaslui, la care au fost invitați să participe toți șefii serviciilor teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să anunțe că în noul an școlar, elevii din șase unități de învățământ învață în condiții moderne, după ce clădirile au fost reabilitate. Este vorba despre Școala din Ștefan cel Mare, Școala Bălteni, Școala Crețești, Zorleni (școală și grădiniță), Școala Cepești-Bogdănița și Școala Șuletea.
”Școlile din Delești și Rădeni-Dragomirești au fost finalizate și vor fi recepționate până la jumătatea lunii octombrie. De asemenea, au fost inaugurate două obiective importante, finanțate prin POR: campusul școlar de la Colegiul ”Cuza Vodă” Huși, format din clădire-internat cu o capacitate de 100 de locuri, cabinet medical, cantină, sală de sport, și Școala Băcești (corp de clădire pentru 300 de elevi). A fost dat în folosință cel mai modern cabinet stomatologic școlar din județul nostru, respectiv cel al Școlii ”Principesa Elena Bibescu” Bârlad, cu sprijinul fundației olandeze “STEFI” Friesland”, a spus prefectul Eduard-Andrei Popica.

Prima problemă, ridicată de reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, a fost cea a numărului mare de unităţi şcolare din judeţ, care nu au autorizaţie de securitate în caz de incendiu, în astfel bde situație fiind 145 de  școli.
„Din totalul de 901 unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui, 607 nu fac obiectul avizării sau autorizării, iar 145 funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. În anul 2017 s-au acordat 42 de asistenţe tehnice la instituţiile de învăţământ şi au fost efectuate 130 de controale. Conform legislaţiei în vigoare, termenul pentru obţinerea autorizaţiilor s-a prelungit până pe data de 30 septembrie. Beneficiarii care depun până la această dată documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei sau au proiecte în avizare pentru finanţare sunt exceptaţi de la aplicarea amenzilor ulterioare, dacă termenul de conformare nu depăşeşte data de 31 decembrie”, a declarat prim-adjunctul şefului ISU Vaslui, Bogdan Apetrei.
Subprefectul Mircea Gologan, a precizat că sunt multe şcoli care sunt construite înainte de 1989 şi care nu mai deţin documentaţiile iniţiale şi autorizaţiile pe baza cărora au funcţionat. Aceste şcoli vor putea obţine autorizaţiile de securitate la incendiu pe baza unor măsurători, întocmite de specialişti, fără a mai fi necesare realizarea unor proiecte costisitoare.

Lipsa pazei în unităţile şcolare reprezintă una dintre principalele probleme din învăţământul vasluian.
Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), prof. Gabriela Plăcintă, a declarat că o situaţie deosebită este în mediul rural, unde nu pot fi angajaţi paznici, deficitul în rândul poliţiştilor este accentuat, iar autorităţile locale nu au fonduri pentru montarea de sisteme de supraveghere video.
„Suntem primii interesaţi să diminuăm efectele negative ale neasigurării pazei în şcoli. Nu sunt paznici în şcoli şi nu avem cum să creştem spectaculos numărul angajaţilor, din cauza lipsei de norme. În mediul rural în special, există un deficit de personal şi în rândul poliţiştilor, singura soluţie fiind montarea de sisteme de supraveghere. S-au înregistrat progrese în ultimii ani, în sensul că s-a reuşit montarea de sisteme de supravehere video în 244 de unităţi. Ne dorim să intensificăm acest proces, dar nu putem fără sprijinul autorităţilor locale”, a declarat prof. Gabriela Plăcintă.

Totuși, comisarul-şef Doru Panţîru, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, a afirmat că, faţă de anii anteriori, infracţionalitatea şcolară a cunoscut o scădere la nivelul judeţului Vaslui.
„Avem încă probleme din acest punct de vedere. Predomină infracţionalitatea în incinta unităţilor de învăţământ, ceea ce înseamnă că încă mai este mult de lucru acolo. Cele mai multe infracţiuni înregistrate sunt cele de loviri şi alte violenţe şi furt, autorii fiind în general elevi minori cu vârste între 12 şi 17 ani. Am participat la întâlniri cu elevii, în cadrul lecţiilor deschise, prin poliţia de proximitate şi poliţia rutieră. Aşteptăm o mai mare deschidere şi mai mult sprijin din partea cadrelor didactice”, a declarat şeful IPJ Vaslui, Doru Panţîru.

Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi  Județean Vaslui, col. Ghiorghiță Păvăloaia, a ținut să amintească de campaniile de prevenire a violenței în mediul școlar, care vor fi derulate și pe parcursul acestui an de învățământ, pentru a preîntâmpina eventualele acte de violență în rândul elevilor.

La întâlnire a fost prezent și șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, Vasile Cernat, care a susținut că în acest an polițiștii de frontieră au participat la peste 160 de misiuni comune cu IPJ și Inspectoratul de Jandarmi Județean pentru asigurarea unui climat de siguranță în perimetrul unităților de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.