Printează acest articol Printează acest articol

150 operatori economici, sancționați de Protecția Consumatorului în luna iulie

În luna IULIE 2018, CJPC Vaslui a desfăşurat un număr de 196 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, acţiuni tematice de control şi pentru cercetarea reclamaţiilor şi sesizărilor primite din partea consumatorilor.

Urmare deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare şi nealimentare în valoare de 6.676 lei, până la eliminarea / remedierea deficienţelor constatate;
  • oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 2.860 lei.

Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor, au fost sancţionaţi contravenţional un număr de 150 operatori economici, fiind aplicate un număr de 48  amenzi contravenţionale în valoare totală de 107.200  lei şi 102 avertismente.

În timpul verificărilor efectuate s-au constatat deficienţe privind:

  • comercializarea produselor alimentare cu data limită de consum / data durabilităţii minimale/termenul de valabilitate depăşite ;
  • lipsa elementelor de identificare – caracterizare;
  • neafişarea preţurilor de vânzare sau a preţurilor pe unitatea de măsură;
  • comercializarea produselor cu elemente de identificare-caracterizare incomplete/ incorecte sau netraduse în limba română;
  • comercializarea produselor alimentare/nealimentare sau prestarea serviciilor de alimentație publică în spații neautorizate;
  • nerespectarea orarului de funcționare afișat – închiderea unității în scopul sustragerii de la control;
  • utilizarea de mijloace de măsurare neomologate, neverificate metrologic;
  • neachiziţionarea registrului unic de control.

În această perioadă au fost cercetate şi soluţionate un număr de 32  reclamaţii primite din partea consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate 9 reclamaţii s-au dovedit a fi întemeiate, 11 reclamaţii au fost neîntemeiate,  5 reclamaţii nu au putut fi soluţionate din cauza lipsei elementelor necesare cercetării iar 7 reclamații redirecționate către alte instituții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.