Vlad Ghețu, noul președinte al Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Vaslui

Peste 200 de tineri social-democrați au fost astăzi prezenți la Congresul Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Vaslui.
Tinerii și-au ales noul președinte, pe Vlad Ghețu, secondat de o echipă puternică și pregătită din toate punctele de vedere!

La Conferință au participat si colegii din conducerea TSD România, președinții TSD din Iași, Botoșani, Bacău și Neamț, parlamentari, primari, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu și colegii mai mari din PSD Vaslui!

“Ni se spune des că suntem viitorul! Viitorul familiei, viitorul orașului, viitorul țării! Eu cred că suntem mai mult decât atât, suntem prezentul. Cu toate acestea, intr-un prezent in care nu investim educatie, nu vom putea avea un viitor prea strălucit! Așadar, haideți să învățăm, pentru că avem de la cine și avem oameni dornici să împartă din experiența lor.
Vin alegerile din 2024! Vă promit că o să fac
tot posibilul ca fiecare Consiliu Local din județ să aibă în componența sa un tânăr, îmi doresc tineri în Consiliul Județean și de ce nu și în Parlament! Pentru asta e nevoie de implicare, muncă și seriozitate!
Sunt sigur că putem realiza împreună una dintre cele mai puternice organizații de tineret din țară, o organizație care are un cuvânt de spus!” a declarat Vlad Ghețu, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat.