Vasluiul, pe lista cu cele mai multe cazuri noi de coronavirus
Municipiul Bucureşti (236) şi judeţele Prahova (87), Bacău (84) Vaslui (74), Bihor (71) şi Iaşi (71) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, a informat, astăzi , Grupul de Comunicare Strategică.
Conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, astăzi, 27 august, situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui se prezenta astfel – 1.697 de cazuri confirmate cu noul coronavirus:
-308 persoane internate în spital: 298 pe secții (asimptomatici 70, forme ușoare 108, forme medii 95, forme severe 25) și 10 în ATI;
-46 de persoane decedate;
-1069 de persoane vindecate;
-206 persoane pozitive la domiciliu;
-68 de persoane pozitive (aflate în clădire carantinată – Centrul de Abilitare şi Reabilitare Neuro-psihică Mălăiești, comuna Vutcani, județul Vaslui).