Unde, când și cum vă puteți înscrie pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Până la data 19 ianuarie, în cadrul campaniei  de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vaslui, demarată ȋn data de 4.01.2021,  au fost vaccinate 3.030  persoane.

Pentru asigurarea accesului tuturor categoriilor de persoane la programarea pentru vaccinare, au fost identificate mai multe posibilități de înscriere, pe fiecare etapă în parte.

Modalitatea de programare în etapa a II- a este următoarea:

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele cunoscute cu boli cronice se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalități:

– prin intermediul medicilor de familie,

– individual, prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login);

– prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);

– prin call center (021.414.44.25);

– prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

Persoanele care desfășoară activități esențiale  vor fi programate  de angajator prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login).

Vaccinarea nu este condiționată de calitatea de asigurat. Persoanele eligibile se programează la vaccinare indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, programarea putând fi făcută prin intermediul oricărui medic de familie.

Centrele de vaccinare pentru etapa a II-a organizate la nivelul județului Vaslui în care se va desfăşura vaccinarea sunt următoarele:

  1. Vaslui: Clubul Pensionarilor, str. Donici, nr. 4;
  2. Bârlad: Sala de Sport – Școala Episcop Iacov Antonovici;
  3. Huşi: Sala de Sport – str. Al. Ioan Cuza, nr. 12.

Vaccinarea este gratuită și voluntară.

Fiecare persoană care se va vaccina va primi o adeverință doveditoare de vaccinare care va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, număr și serie CI, date despre vaccin: doza 1 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), doza 2 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), date despre centrul de vaccinare (nume centru de vaccinare, județ, medic coordonator/vaccinator), semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare (doză inițială și rapel) și pentru a-i pune la dispoziție informațiile esențiale despre caracteristicile vaccinului administrat.