Şoseaua de centură a Bârladului, un vis aproape de a deveni realitate

Contractul pentru execuţia şoselei de centură a municipiului Bârlad a fost semnat, marţi, la Consiliul Judeţean Vaslui, în prezenţa vicepremierului Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a autorităţilor locale şi judeţene.

“Am finalizat toate formalităţile şi suntem prezenţi în faţa dumneavoastră, împreună cu constructorul, pentru semnarea contractului. Odată cu realizarea centurii Bârladului, traficul greu va fi deviat din oraş. Această investiţie va reprezenta şi o economie pentru buzunarul şoferilor şi al transportatorilor, prin reducerea timpilor în trafic. Sper că vom avea o lucrare executată la timp şi în condiţii tehnice de înalt nivel”, a declarat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Mugurel Laicu.

Proiectul de construcţie a variantei ocolitoare a municipiului Bârlad are termen de opt luni pentru proiectare şi 22 de luni pentru execuţia celor 11,28 km şi o perioadă de garanţie de şapte ani. Valoarea contractului este de 132.050.652,68 lei fără TVA, echivalentul a 28 milioane euro fără TVA, având un cost pe kilometru de 2,49 milioane euro fără TVA.
Construcţia va mai presupune realizarea a patru poduri, trei pasaje, două intersecţii la nivel şi două parcări. AGERPRES /(AS, autor: Loredana Ciobanu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.