Scandalagiii de la Fruntișeni, săltaţi de poliţişti
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a șase bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, cinci din comuna Fruntișeni și unul din comuna Zorleni, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Faptele au fost comise în seara de 21 noiembrie, pe raza localității Fruntișeni.
În fapt, în seara respectivă, pe terasa unui magazin din localitatea Fruntișeni, bărbații, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au încăierat, au distrus mai multe bunuri ale localului și au fost agresivi verbal cu alte persoane prezente. Trei dintre aceștia au exercitat acte de violență față de două persoane din local.
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.
Ceilalți bărbați sunt cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.