Rusia a început războiul în Ucraina. Putin a anunțat în zori o „operațiune militară”

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat joi în zori o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării. Au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev.

A început războiul. Vladimir Putin a anunțat, la ora 5 dimineața (ora României), începerea unei operațiuni militare pentru “demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.

8.18: Armata ucraineană anunță că a doborât cinci avioane rusești și un elicopter

Armata ucraineană anunță, joi dimineață, că a doborât cinci avioane rusești și un elicopter în regiunea Luhansk, potrivit Reuters.

ora 8.05 SURSE ucrainene: Un avion militar rusesc, doborât în zona de graniță din est

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât un avion rusesc de tipul Suhoi, în estul Ucrainei.

Informația nu a fost confirmată de partea rusă.