Revin ploile!
Meteorologii au emis marți o informare ce anunță instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării și două coduri galbene de ploi torențiale și vijelii pentru 9, respectiv 32 de județe, valabile până joi seara.
Informarea meteorologică anunță, de miercuri ora 8:00 până joi la ora 18:00, în cea mai mare parte a țării, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
În cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60…70 km/h, grindină și averse torențiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30l/mp și local 40…60 l/mp.