Prefectura cheamă populaţia să se alăture proiectului “Let’s Do It, Romȃnia!”
Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui relansează apelul la parteneriat, solidaritate şi implicare a tuturor comunităţilor vasluiene ȋn cadrul proiectului judeţean de ecologizare “Let’s Do It, Romȃnia!” – „Curăţenie ȋn toată ţara, ȋntr-o singură zi!”.
Pȃnă la această oră, s-au alăturat campaniei de ecologizare, care se va desfășura sȃmbătă, 24 septembrie 2016, municipiile Vaslui, Bȋrlad şi Huşi, oraşele Murgeni şi Negreşti, precum şi 72 de comune vasluiene.
Potrivit coordonatorului judeţean al proiectului “Let’s Do It, Romȃnia!”, Ioan Creţu, cei mai mulţi voluntari care şi-au anunţat participarea prin ȋnscrierile online, pe platforma web naţională, sunt din Bȋrlad (peste 500 de elevi) şi din Vaslui (aproximativ 200 de elevi). Toţi cei care doresc să se implice ȋn acţiunea de colectare a deşeurilor sunt aşteptaţi sȃmbătă dimineaţă, la unul dintre cele 77 de puncte de înregistrare de pe tot cuprinsul judeţului Vaslui.
În municipiile Vaslui şi Bȋrlad, punctele de ȋntȃlnire sunt Sala Sporturilor – Stadion (ora 9.00), respectiv Teatrul “Victor Ion Popa” Bȋrlad (ora 8.00), de unde voluntarii vor fi preluaţi de către firmele de transport partenere, pȃnă la locurile stabilite de colectare a deşeurilor. Tot de la punctele de ȋnregistrare vor putea fi ridicate şi materialele oferite voluntarilor pentru buna desfășurare a acţiunii (saci de colectare și mănuși).
“M-aş bucura ca şi judeţul Vaslui să se ȋnscrie pe lista judeţelor care dovedesc, an de an, că le pasă de modul ȋn care arată comunitatea lor. Avem nevoie de cȃt mai multe acţiuni de acest fel, care să contribuie la responsabilizarea cetăţenilor față de problemele de mediu, şi care să promoveze voluntariatul. Aş vrea să luăm exemplul tinerilor entuziaşti şi să ne amintim ȋn fiecare zi, nu numai o data pe an, de cei şapte ani de acasă şi de ceea ce lăsăm ȋn urma noastră. Sȃmbătă dimineaţă voi fi alături de voluntarii din Bârlad, ȋn cartierul Deal II, acolo unde ȋi aştept pe toţi cei care vor să dea o mȃnă de ajutor!”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu.
Proiectul naţional “Let’s Do It, Romania!” este susţinut de Cancelaria Prim – Ministrului Romȃniei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din Romȃnia, precum și de Garda Naţională de Mediu.