Povestea monstrului preistoric de la Antipa, găsit în Vaslui
Mii de copii curioși au răspuns invitației muzeului Antipa care i-a chemat să admire un elefant dintr-o specie dispărută acum 2 milioane de ani. Pentru că este cel mai important exponat, vizitatorii au aflat povestea lui și a cercetătorului care i-a descoperit scheletul în Vaslui.
Acesta este “Deinotherium gigantisimum” – sau animal înfricoşător uriaş, descoperit la Vaslui acum 129 de ani de arheologul Gregoriu Ştefănescu. Este un exponat extrem de rar pe care puţine muzee din lume îl au.
10 februarie este ziua de naştere a celui care l-a găsit, iar reprezentanţii muzeului Antipa au ţinut să-i mulţumească pentru descoperirea nepreţuită.
Deşi scheletul se afla expus în muzeu de atâta timp, puţini îi ştiu povestea. La cutremurul din ’77, structura s-a prăbuşit, iar specialiştii au lucrat 34 de săptămâni ca să o refacă.
Resturile acestui animal, de vârstă Ponţian (8, 7-5, 8 mil ani), au fost găsite, în anul 1890, la Mânzaţi, pe Valea Bârladului, de către Gregoriu Ştefănescu, primul profesor român de geologie şi paleontologie al Universităţii din Bucureşti. Profesorul Ştefănescu a avut o contribuţie substanţială la îmbogăţirea colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală, fiind numit director al instituţiei în anul 1864; muzeul era pe atunci găzduit în clădirea universităţii. În anul 1882, Gregoriu Ştefănescu a înfiinţat Biroul Geologic pe care l-a şi condus, iar în calitate de conducător al acestuia, a avut şi iniţiativa realizării primei hărţi geologice a României.
Exemplarul românesc: 4, 5 m înălţime şi 3, 5 m lungime
Înrudit cu elefantul actual, deinoteriul era un mamifer erbivor puternic şi robust (gr. deinotherium – animal teribil), care trăia în regiunile împădurite din apropierea mlaştinilor. Un adult consuma, în medie, zilnic, aproximativ 400 kg de plante. În comparaţie cu alţi proboscidieni la care defensele (fildeşii) porneau de pe maxilarul superior, în cazul deinoteriului, cele doua defense, mai scurte şi mai groase, sunt aşezate pe falca inferioară care este mult recurbată în jos. Exemplarul expus în holul central al muzeului măsoară 4, 5 m înălţime şi 3, 5 m lungime şi aparţine unui individ tânăr. Adulţii puteau atinge dimensiuni mai mari, aşa cum o dovedeşte osul izolat (humerus) expus alături. În Europa şi Africa (Algeria, Kenia) trăiau alte specii de deinoteriu care erau de talie mai mică. Începutul perioadei glaciare a Cuaternarului a condus la dispariţia acestui gen acum 2, 5 milioane de ani.
Exponatul din muzeu a fost montat în anul 1906 de către restauratorul belgian L.F. de Pauw şi restaurat după marele cutremur din 1977. Aceasta, pentru că seismul catastrofal din 4 martie 1977 a avariat grav clădirea muzeului, afectând puternic colecţiile publice ale instituţiei:printre altele, scheletele de Deinotherium gigantissimum şi de Mastodon americanus s-au prăbuşit. Într-un timp record şi cu un efort uriaş muzeul a fost redeschis parţial la 24 august şi integral la 20 noiembrie 1977. Astăzi, scheletul de deinoteriu impresionează prin dimensiuni, oferind detalii uimitoare despre un animal care a trăit în trecut pe teritoriul României.
