Pe coclauri vasluiene: Laza, Ivăneşti, Gârceni

În perioada 10-12 martie, Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, a desfăşurat cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului “Satul vasluian – tradiție și actualitate”, un proiect menit să îmbine pasiunea unor  vasluieni  pentru arta fotografică cu dorinţa organizatorilor de a promova satul şi oamenii din judeţ. Rând pe rând, cu ajutorul primarilor din cele trei comune cuprinse în itinerariu, Vasile Popovici în comuna Laza, Vasile Novac la Ivăneşti şi Sorin Scutelnicu la Gărceni, cei peste 40 de fotografi au descoperit, sub îndrumarea artistului Sorin Onişor,  locuri inedite şi oameni frumoşi, adevăraţi, care păstrează cu sfinţenie spriritul locurilor în care s-au născut.

Prima oprire este la Muzeul Satului  din satul Sauca, în clădirea căreia îşi desfăşoară activitatea şi membrele Asociaţiei “Bujorii din Laza”, iniţiată de patru doamne inimoase şi pricepute în tot ceea ce înseamnă artă tradiţională: Rodica Bulboacă, Adriana Ailioaei, Iulia Maftei şi Alexandra Iureanu. Cu ajutorul Word Vision România, acestea au reuşit să achiziţioneze toate produsele necesare  realizării unei game largi de produse: la la ii şi catrinţe, până la genţi şi decoraţiuni interioare. Membrele Asociaţiei, dar şi alte femei pricepute din sat, demonstrează vizitatorilor că îndemânarea şi talentul nu au vârstă şi nici limite.

 Rodica Bulboacă, povesteşte cum a fost în America, în 1999, în cadrul unei delegaţii a creatorilor populari care au arătat, dincolo de Ocean, ce are România autentic. La festivalul organizat la Washington de Institutul Smithsonian, femeia trebuia să prezinte arta culinară românească. A plecat de acasă cu huştile şi tărâţea pentru borş, cu mălaiul pentru mămăligă şi ce îi mai trebuia, ca să iasă  şi sărmăluţele şi plăcintele cu brânză. Iar munca i-a fost răsplătită de reacţiile de încântare ale străinilor, cărora le-a dat pe furiş din mâncarea care trebuia doar expusă.  Iar micuţa şi inimoasa femeie, are multe de povestit, dacă stai să o asculţi, nu numai din plimbările ei la diferite evenimente din ţară şi străinătate, dar şi din poveştile şi tradiţiile locului în care s-a născut şi a crescut.

Iulia Maftei şi Alexandra Iureanu sunt maestre în cusături şi decoraţiuni, pe care le aplică nu doar pe ii, ci şi pe diverse obiecte, genţile realizate de ele fiind extrem de apreciate, fapt care duce şi la solicitări venite din toate colţurile ţării.

Modestă şi zâmbitoare, Adriana Ailioaei, singura ţesătoare din Vaslui care ţese fote şi catrinţe, acceptă o vizită la ea acasă, în atelierul de lucru. Femeia de 46 de ani posedă o mică avere populară, realizată cu pasiune şi multă muncă: brăie, catrinţe, ii, pături şi covoare, prosoape ţesute şi cusute, împletituri, genţi şi trăistuţe. Ajutor de nădejde e fiul său, Claudiu, elev în clasa a XI-a la un liceu de prestigiu din Vaslui, care poartă cu mândrie o ie cusută de mama sa.

Itinerariul continuă, şi echipa de fotografi, alături de care se află şi doi reprezentanţi ai CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu, directorul instituţiei şi etnograful Lucian Lefter, poposeşte în comuna Ivăneşti, una dintre cele mai mari comune din judeţ. Plouă îndârjit, dar asta nu îi împiedică pe pasionaţii fotografi să îşi urmeze obiectivul stabilit.

Lista oamenilor gospodari este lungă, şi cuprinde nu numai crescători de animale, ci şi fierari, lemnari, dar şi biserica din lemn Gologofta, de la  Ivăneşti,  construită şi trecută pe lista monumentelor istorice datorită originalității construcției și a sculpturii artistice din interior.
Gheorghe Bahnariu este unul dintre cei mai în vârstă lemnari din comună. Om gospodar, şi-a construit singur tot ce este în curte: casa, anexele gospodăreşti, atelierul de lucru, gardurile. La 85 de ani, bătrânul se uită curios la mulţimea orăşenilor care i-au intrat în curte. Lemnar vestit în toată zona, arată tinerilor uneltele de lucru, depănând amintiri. Undeva, într-un colţ de curte, bătrânul arată spre trei îngeri, o tentivă artistică de care omul este mândru. Şi pentru că niciodată nu i-a lăsat pe alţii să îi facă lucrurile de care avea nevoie, dar şi pentru că ştie că meşter ca el nu prea se mai găsesc prin partea locului, omul şi-a făcut şi cele necesare pentru a intra în viaţa de apoi: crucea şi coşciugul.

Dar într-o comună ca Ivăneştiul, tristeţea nu poate să te însoţească prea mult şi nici nu poţi să pleci de aici până nu îi întâlneşti pe cei care au dus faima comunei peste hotare: muzicanţii de la Valea Mare. Nea Jan, are 82 de ani şi îşi aminteşte de cum a început drumul spre glorie al Fanfarei de la Valea Mare, încă din 1961. Deşi au căştigat numeroase premii în ţară, abia după Revoluţie au reuşit să plece, câştigănd Marele Trofeu la un Festival din Dijon, Franţa şi uimind ascultătorii din întreaga lume, până în îndepărtata Japonie. Iar Nea Jan este convins că talentul său nu o să moară: cântă la trompetă şi cei doi fii ai săi, Costel şi Vlăduţ, dar şi nepotul de patru ani, Giani Alexandru, care la numai doi ani căştiga ca premiu o trompetă potrivită lui, la un festival organizat de CJCPCT Vaslui.

La Gârceni, ne-a întâmpinat Sorin Scutelnicu, un primar tânăr şi inimos, nou venit pe scaunul din Primărie, dar bun cunoscător al oamenilor şi locurilor, de care se declară mândru şi pentru care are proiecte îndrăzneţe. Şi reuşeşte să ne demonstreze că în comună sunt oameni gospodari, locuri încărcate de istorie şi privelişti minunate.

Aici îl cunoaştem pe Gheorghe Braşoveanu, un gospodar de 55 de ani, care creşte peste 250 de oi. Îl ajută soţia şi cei cinci copii, fiecare după puterea lui. Bărbatul recunoaşte că nu este uşor, că munca nu este plătită, că “vin turcii şi pun preţul la oile şi mieii noştri”, dar nici nu ar accepta să stea cu mâinile în sân.

Mihai Onciu, un alt localnic, ne arată că o horă sau o sârbă zise din fluier au un farmec de neegalat, dar duce dorul horelor şi balurilor de altădată, obicei pe care, mărturiseşte primarul, vrea să îl readucă în actualitate. Bărbatul de 60 de ani ne spune că încă mai ştie toate textele obiceiurilor populare învăţate în copilărie, pe care “numai să vrea cineva să le scrie, ca să nu moară odată cu mine”. De cîntat la fluier, nu a avut pe cine să înveţe, dar aşteaptă vacanţa şi pe nepoţica din Italia care, primind cadou un instrument, a învăţat singură să cânte.

Dar brînză de capră ca a lui Neculaie Ungureanu, din Gârceni, nu au gustat amatorii de fotografie de cînd sunt ei! Plecat din satul natal la SIDEX Galaţi, unde a muncit ca macaragiu o viaţă întreagă, bărbatul s-a întors în 2002 la casa părintească, hotărât să urmeze tradiţia tatălui, cioban de meserie. Aşa că şi-a cumpărat vreo 200 de capre şi telemea ca a lui, “după un secret al unui coleg din zona Sibiului”, nu face nimeni  în Moldova. Bărbatul păstrează, undeva în spatele casei, un bordei în pământ şi este dispus să înveţe pe oricine “secretul” produsului său, care stă în “apa de izvor, saramura făcută cu câteva zile înainte şi brânza proaspătă, tăiată frumos pe margini şi pusă la presat”

Regretul tuturor este legat de vremea întunecata, rece şi umedă şi de ceaţa care acoperă ca un văl peisajele mirifice care se ghicesc ascunse pe culmile domoale ale împrejurimilor a căror istorie a rămas înscrisă pe turla Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Dumbrăveni, construită din bârne de stejar, așezate pe tălpoaie de stejar și temelie de piatră uscată și încheiate la colțuri în „cheotoare dreaptă”. clopotul bisericii, turnat la Viena, în 1792, la fel și fântâniţa de piatră din Altar, cu inscripţie în chirilică, din 1787. Catapeteasma, păstrează pictur din secol XVIII, icoanele împărătești, lucrate în foiță de aur, dau măsura priceperii zugravului ce a lucrat-o, iar clopotul bisericii, turnat la Viena, în 1792, precum și fântâniţa de piatră din Altar, cu inscripţie în chirilică, din 1787,  sunt valori de patrimoniu de nepreţuit.

În codrii ce despart comunele Gârceni şi Băceşti, în locul numit popular „Dealul Schitului“, ascunsă în neguri, Mănăstirea Mălineşti, una dintre cele mai cunoscute din eparhia Huşilor datorită icoanei Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, este un obiectiv a cărei frumuseţe se lasă greu dezvăluită fotografilor vasluieni. Sunt invitaţi de părintele stareţ, dar şi de primarul comunei, să revină “cînd vremea va fi frumoasă”, pentru că, spune Sorin Scutelnicu, atunci veţi decoperi aici peisaje de poveste.