Mașini cu acte false, depistate la Albița
În ziua de 13 noiembrie, în jurul orei 21.30, la P.T.F. Albița, județul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Serghei V., în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes E200, ce avea aplicate numere de înmatriculare olandeze.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora a rezultat că autoturismul nu figurează înmatriculat în Olanda, ci în Belgia.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul prin intermediul unei firme de profil din Belgia, în schimbul sumei de 9.100 euro și nu avea cunoștință despre neregulile constatate.
O oră și jumătate mai târziu, în același punct de frontiera s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare Vasile V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 46 de ani, conducând un autovehicul marca Dacia MCV, înmatriculat în Germania.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturimul marca Dacia MCV figurează radiat din circulație de autoritățile germane începând cu data de 11.10.2016, iar plăcuțele de înmatriculare aplicate pe acesta sunt atribuite unui alt autoturism.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul din Germania în schimbul sumei de 1.100 euro, în urmă cu câteva zile și nu are cunoștință despre neregulile constatate.
În cele două cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.