Marele Trofeu al Festivalului ”Cântec drag din plai străbun” a plecat la Brăila!

 

În perioada 4-5 iunie, Casa de Cultură ” Constantin Tănase” Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, a desfășurat cea de-a XVII-a ediție a Festivalului-concurs ”Cântec drag din plai străbun”.  De această dată, Marele Trofeu al Festivalului a fost revendicat de Ansamblul de cântece  și jocuri ”Grâușorul Osmănean”, din localitatea Unirea, Brăila. 

În festival s-au înscris peste 100 de concurenți, atât din comunele din județul Vaslui, cât și din alte județe ale țării (Piatra Neamț, Târgu Neamț, Suceava, Iași, Bacău, Botoșani, Brăila, Teleorman). Aceștia au evolua, pe trei categorii de vârstă,  în cadrul a cinci secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, grupuri instrumentale, ansambluri folclorice și formații de dansuri populare.

Festivalul a fost prezentat de interpreta de muzică populară Teodora Panainte, iar acompaniamentul interpreților a fost asigurat de orchestra profesionistă de muzică populară “Rapsodia Vasluiului” a Primăriei municipiului Vaslui, dirijată de maestrul Cristian Năstase. Aceștia au cântat și în recital, alîturi de Lili Ciortan, Ioana Stoleru și George Forcos.

Juriul, format din profesioniști în domeniu, a fost prezidat de compozitorul George Vanvu, alături de care s-au aflat compozitorii  Dumitru Jijie, Marcel Iorga și Claudiu Bulete, dirijorul Cristian Năstase, prof. Maria Cornea-consultant artistic la CJCPCT Vaslui ți coregraful George Ilașcu. Organizatorii au acordat ”Trofeul Festivalului”, dar și trofee, premii și mențiuni pe fiecare categorie de vârstă.

”Festivalul Național “Cântec drag din plai străbun” și-a propus și, spun eu,  a reușit și de această dată, să ofere un cadru de afirmare iubitorilor muzicii populare românești. Ne-am bucurat să vedem cum tot mai mulți tineri se apropie cu dragoste și respect de cântecele și dansurile tradiționale românești din fiecare zona folclorică, așa cum ne-a bucurat să vedem că numărul concurenților a fost dublat de calitatea interpretărilor. Nu cred cî exagerez dacă afirm că în cele două zile am asistat la un un regal al muzicii populare românești autentice. Ca organizatori, ne-am bucurat și de aprecierile celor care au venit din alte județe. Acestea ne-au fost adresate și nouă, ca organizatori, dar și administrației orașului. Vremea a fost bună, concurenții au admirat orașul, au făcut fotografii și, cei care au fost pentru prima dată, ne-au asigurat că vor mai veni și la edițiile viitoare”, ne-a spus Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui.

Premiile obținute la Festivalul National de muzică și dans popular ”Cântec drag din plai străbun”, ediția a XVII-a, din 4-5 iunie 2021:
Ionel Bordeianu