ISU Harghita ne trimite pompieri şi tehnică de intervenţie în zonele afectate de inundaţii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a trimis, sâmbătă, tehnică de intervenţie în judeţele Galaţi şi Vaslui, precum şi mai mulţi pompieri militari, care vor participa la acţiunile de evacuare a apei din zonele inundate, a informat Biroul de Presă al instituţiei.

Sursa citată a precizat că, în contextul fenomenelor meteo periculoase care s-au produs în judeţul Galaţi, ISU Harghita a trimis un autocamion de intervenţie, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două bărci, iar în judeţul Vaslui au fost trimise trei autocamioane de transport material, cu trei containere pentru tabăra mobilă.

De asemenea, pompieri militari harghiteni din cadrul subunităţilor de intervenţie din Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc au fost mobilizaţi pentru a participa la acţiunile de evacuare a apei, urmând să desfăşoare misiuni în sprijinul cetăţenilor din localităţile cele mai afectate

One thought on “ISU Harghita ne trimite pompieri şi tehnică de intervenţie în zonele afectate de inundaţii

Comentariile sunt închise.