Interlop întors acasă din străinătate, show de zile mari! A bătut doi oameni, a condus fără permis și a fugit de poliție!

Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ”lovirea sau alte violențe”, ”violarea de domiciliu”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”refuzul sau sustragerea de la prevelarea de mostre biologice”.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat din municipiul Vaslui, care locuiește fără forme legale în localitatea Secuia, comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui, bănuit că la data de 1 septembrie 2023, ar fi agresat o persoană vătămată, iar ulterior, ar fi pătruns, fără drept, într-o gospodărie din Secuia, unde ar fi agresat o altă persoană 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 1 septembrie 2023, ora 14.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi agresat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Secuia,  lovindu-l în repetate rânduri cu pumnii în zona feței și a corpului. 

În timpul agresiunii, un bărbat de 53 de ani, din Secuia, ar fi încercat să intervină și să protejeze persoana vătămată de loviturile bărbatului cercetat.

Ulterior, în aceeași zi, la ora 16.00, bărbatul cercetat ar fi mers la o locuință din Secuia unde se afla bărbatul de 53 de ani și, motivat de faptul că acesta ar fi încercat să protejeze persoana vătămată de 52 de ani, l-ar fi agresat și pe acesta, cu o secure.

Conform rapoartelor preliminare de expertiză emise de medicii legiști, în urma agresiunilor, victimele au suferit leziuni ce necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (bărbatul de 52 de ani), respectiv 10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără a-i fi pusă viața în pericol (bărbatul de 53 de ani).

La data de 2 septembrie 2023, ora 15:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au încercat sa pună în aplicare un mandat de aducere emis pe numele barbatului de 38 de ani, în vederea conducerii acestuia la sediul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, în vederea audierii.

Întrucât acesta nu a fost depistat la domiciliu, polițiștii au efectuat activități specifice punerii în executare a mandatului, bărbatul fiind depistat în trafic, în localitatea Secuia, comuna Muntenii de Jos , județul Vaslui.

Acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor și nici nu a respectat indicațiile acestora, încercând să își asigure scăparea cu un autoturism înmatriculat în județul Vaslui.

Autoturismul a fost imobilizat cu ajutorul unor autospeciale de poliție, bărbatul fiind condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilii alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea acestora.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

La data de 2 septembrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. 

Ulterior, la data de 3 septembrie 2023, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus față de bărbat măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”lovirea sau alte violențe”, ”violarea de domiciliu”, ”amenințarea”, ”influențarea declarațiilor”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”refuzul sau sustragerea de la prevelarea de mostre biologice” și ”distrugerea”.