Inițiativă de 10 la Școala Solești! Pregătire în aer liber cu elevii de clasa a VIII-a

Cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Theodor Rosetti” Solești au găsit o metodă inedită de a desfășura orele  cu elevii de clasa a VIII-a, în vederea pregătirii pentru examenul de evaluare națională: au fost scoase mesele și scaunele în aer liber, respectându-se regulile de distanțare socială, iar profesorii și-au desfășurat cursurile în cele mai bune condiții. Elevii au fost încântați de faptul că nu au mai fost nevoiți să poarte măști, iar prezența a fost de 100%.

Câteva fotografii postate de cadrele didactice pe rețelele de socializare au adus zeci de aprecieri din partea părinților și a  colegilor de la alte școli, care au lăudat profesorii de la Solești pentru inițiativă. Cei mai încântați de idee au fost elevii din anii terminali de la alte unități de învățământ, care și-au manifestat dorința ca și orele lor de pregătire să se desfășoare tot în aer liber.     (Sursa foto: Facebook)