”Informare acasă! Siguranță în lume”

Statul român, prin intermediul legislației naționale corelate cu legislația europeană asigură protecția cetățenilor români, cu domiciliul în România care lucrează în străinătate.

În primul rând Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 18 obligativitatea informării salariatului care își va desfășura activitatea în străinătate:

În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, pe lângă informaţiile privind clauzele esențiale din contract  şi informaţii referitoare la:

1. a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;
2. b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată;
3. c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate;
4. d) condiţiile de climă;
5. e) reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;
6. f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală;
7. g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.

În contextul dinamicii pieței muncii la nivel național, european și mondial cetățenii români pot opta să lucreze și în alte state. Pot decide asupra acestui lucru fie prin decizia lor de a pleca după consultarea prealabilă cu rudele, prietenii sau cunoștințele care deja lucrează în străinătate, sau pot apela la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă în străinătate.

Legislația națională asigură protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate și reglementează condițiile de funcționare precum şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate prin intermediul Legii nr. 156/2000 cu normele metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin Hotărârea nr. 384/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Agenţii de plasare efectuează în mod gratuit activităţi de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe.

Precizăm faptul că la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui sunt înregistrați doi agenți de plasare de forță de muncă în strănătate. Potrivit raportărilor aferente trimestrului al doilea 2018, transmise acești doi agenți, au înscriși în bazele de date un număr total de 404 solicitanți de locuri de muncă în străinătate, au în evidență un număr de 66 de persoane aflate la muncă în străinătate din care o persoană mediată și trimisă la muncă în Marea Britanie în trimestrul al doilea.

Cetățenii români pot lucra în străinătate și în cadrul detașărilor transnaționale reglementate prin Legea nr.16/2017, și a normelor metodologice ale acesteia aprobate prin Hotărârea nr. 337/2017.

Prin detaşare transnaţională se înțelege situaţia în care o întreprindere stabilită într-un stat membru sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează pe teritoriul altui stat membru salariaţi cu care are stabilite raporturi de muncă, în situaţiile reglementate de art. 5;

În situația de față, a detașării lucrătorilor români reținem că potrivit art. 3, lit.b prevederile legii nr. 16/2017 se aplică întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează, pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, salariaţi cu care au stabilite raporturi de muncă dacă iau decizia punerii în aplicare a anumitor măsuri cu caracter transnaţional.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 16/2017 salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenţii colective sau sentinţe arbitrale de generală aplicare, valabile în statul membru, altul decât România, sau în Confederaţia Elveţiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt prestate serviciile, cu privire la:

1. a) durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic;
2. b) durata minimă a concediilor anuale plătite;
3. c) salariul minim inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare;
4. d) condiţiile de punere la dispoziţie a salariaţilor de către agenţii de muncă temporară;
5. e) sănătatea şi securitatea în muncă;
6. f) măsurile de protecţie aplicabile condiţiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au născut recent, precum şi pentru copii şi tineri;
7. g) egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei, precum şi alte dispoziţii în materie de nediscriminare.

În situația în care angajatorii români nu respectă prevederile legale mai sus-menționate și sunt verificați de către autoritățile statelor respective aceștia sunt sancționați conform legislației statului respectiv.