(Galerie foto) – Târgul de primăvară a scos vasluienii în stradă
Începând de vineri, 26 februarie, timp de trei zile, în Centrul Civic al municipiului Vaslui se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a „Târgului de Mărțișor”. Manifestarea este organizată sub egida Consiliului Judeţean, de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui.
Un omagiu adus venirii primăverii, materializat într-o expoziţie cu vânzare. Vizitatorii pot admira şi achiziţiona mărțișoare, bijuterii, obiecte decorative create de artizani populari din Vaslui, dar şi ”mărţişoare dulci”, sau mărţişoare parfumate, aduse de cultivatorii de lavandă din judeţ.
Printre standuri se pot întâlni și creaţii realizate de copiii şi adulţii din centrele rezidenţiale, de terapie sau ocupaţionale din cadrul Direcţiei Generale de Asistență Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, la un altul se pot admira creațiile membrilor de la Centrul de Tineret Negrești și, nu în ultimul rând, vă puteți delecta cu lucrările pline de originalitate, create cu talent de elevii înscriși la Cercul de Arte, coordonat de prof. Irina Ureche, din cadrul Școlii Gimnaziale ”Vasile Alecsandri” Vaslui. (text/foto: Mihaela Zărnescu)