De miercuri, 25 mai, Vasluiul devine capitala „Prieteniei”

Începând de miercuri, 25 mai, Vasluiul va fi gazda celei de-a XXXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de gimnastică şi dans „Prietenia”, organizat de Palatul Copiilor Vaslui şi Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui, sub înaltul patronaj al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Casa Corpului Didactic (CCD), Federaţia Română Sportul Pentru Toţi Vaslui,  Asociatia “EUROPART 2008”, Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret , Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, Liceul  “Ştefan Procopiu” şi  Liceul Tehnologic “Ion Mincu”.

Ca de obicei, Festivalul are două secţiuni: una de participare indirectă si una de participare directă, în care formaţiile de dans vor evolua pe scena Teatrului de Vară sau, în caz de vreme nefavorabilă, pe cea a Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui.Anul acesta, la sectiunea „participare indirectă!“ s-au înscris formaţii de dans din Australia, Republica Moldova, Ungaria, Venezuela, dar şi din  Craiova, Salonta şi Bucureşti.
La sectiunea „participare directă” vor fi participanţi din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, din Adjud, Baraolt, Botoşani, Braşov, Bucuresti, Buzău, Călăraşi, Comăneşti, Covasna, Dorohoi, Focşani, Gheorgheni, Giurgiu, Iaşi, Moinesti, Paşcani, Rădăuţi, Râmnicu Sărat, Roman, Slobozia, Sinaia, Suceava, Neamţ, Tecuci. Din judeţul Vaslui s-au înscris  peste 80 de formaţii şi grupuri de dans. Majoritatea dintre ele vor concura miercuri, 25 mai, începînd cu ora  10.00. Sâmbătă, începând cu ora 9.00, toţi concurenţii vor participa la “Parada Costumelor”, de la Palatul Copiilor în Piaţa Civică Vaslui, după care va avea loc festivitatea de deschidere a Festivalului., care se va desfăşura pînă seara, la ora 19.00, cu o pauză de prânz între orele 13.00-15.30.

Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor se vor desfăşura duminică, 29 mai între orele 9 00-12.00.

De menţionat, în acest an coordonatorii Festivalului sunt prof. Alis Vîrlănuţă (director), prof. Elena Anuşca-Doglan (director onoriofic), prof. Mirela Nistoroschi (director Palatul Copiilor Vaslui), prof. Daniela Popescu (director Colegiul Economic “Anghel Rugina” Vaslui), prof. Cristian Anusca-Doglan şi prof. Carmen Săvescu. (Mihaela Zărnescu)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.